Aprilie 15th, 2009 by breathemein

Sufar de lipsa atentie. Ma trezesc dimineata, si e normal sa nu-mi convina cum arat. E firesc : porii imi sunt deschisi, iar mi-au aparut 3 cosuri, nu m-am pensat de o luna si parul imi sta anapoda.
Intru in camera, ma uit la colege. Dorm, zici ca s-a terminat somnul. Incep sa mananc si sa-mi beau cafeaua, dar in timpul asta realizez ca ma fac cat casa. Ma opresc si motivez faptul ca nu pot manca.
Evident, sunt o finuta.
Incep sa ma imbrac. De fapt, mai mult ma enervez pentru ca nu am haine. Incep si caut si inventez tinute de lux, dar ma enervez mai tare pen’ ca nu prea am de unde sa le adun.
Singurele momente in care ma simt mai bine sunt atunci cand ies in oras. Intotdeauna ma fac frumoasa si ma machiez, poate agat si eu ceva. Prieten nu am, pentru ca-mi miroase gura dimineata si-mi apar cosuri pe fata dupa ce fac sex.
In fiecare zi ma fac frumoasa, ma dau cu fond de ten si pudra, imi desenez sprancenele si boticul, ma dau cu gloss si ies din casa.
Mersul meu ii vrajeste pe toti, as dori sa-i fac pe toti sa-mi cumpere cate un Mertzan, pe care sa-l schimb apoi pe haine din Mall.
As dori sa gasesc si eu un barbat serios si stabil, cae sa-mi permita apoi un amant jegos, de mahala. Banii nu conteaza niciodata, ci doar ceea ce ofera ei. Sau cine ii ofera si in ce cantitate. Offf, cand mi-oi gasi si eu iubit…

Aprilie 13th, 2009 by breathemein

Maria a lasat sa treaca prin patul ei multi barbati. Nu pentru ca ar fi tarfa, ci pentru ca ea cauta ceva. Niciunul nu avea acel ceva, dar nici ea nu stia prea bine ce cauta. I-a lasat sa o sarute, sa o atinga, le-a permis sa-i invadeze spatiul, sperand ca va veni acel ceva. A iertat si a protejat, in speranta ca se va intampla o minune.
Trecutul ei era fad – nu mai tine minte decat ce a facut ea. Barbatii aceia au zburat o data cu vantul, si s-au trecut ca si florile pe care le-a primit de la ei. Daca s-ar intreba sincer, n-ar sti sa spuna cati barbati au avut-o. N-ar sti pentru ca, de fapt, pentru ea, posesiunea fizica nu reprezinta nimic. Isi imprumuta corpul, si sentimentele tot nu se nasc. Generoasa, ofera tot ce poate oferi unui barbat, fara sa fie capabila sa simta ceva – fara sa il iubeasca, sau sa-i pese, fara sa-l constientizeze in adancul ei.
Sufera de detasare cronica, si nici cand e cu un barbat in pat, nu reuseste sa traiasca sentimentul de legare. S-ar lega de orice suflet, dar ea nu are suflet. Oricat si l-ar cauta, in adancul ochilor metalici, in pletele ei vii, in mersul usor leganat si visator, ea nu are suflet, si nu are radacini.
Maria viseaza mereu sa plece, si sa nu cunoasca pe nimeni unde se duce. Apoi o frustreaza faptul ca toata lumea pare sa graviteze in jurul ei, toata lumea vorbeste cu ea si ii cere sfatul, si toti o vor – sa-i vorbeasca sau ca sa se culce cu ea.
Se gandeste uneori ca ar fi fost bine daca era femeie, sau macar barbat. Probabil n-ar mai fi fost atat de rece noaptea. Viseaza la trei mii de perechi de pantofi, si rochii de diferite lungimi si culori, dar noaptea doar parul rasfirat pe perna ii tine de cald. Noaptea, cand stelele se sting, cand pleoapele i se lasa incet pe ochi, Maria isi doreste doar sa moara cat mai repede. S-a saturat de asteptare.

Aprilie 13th, 2009 by breathemein

Anul 2009 a adus multe surprize in viata muzicalo-concertistica din Romania.
For one thing, we had that old lover of mine - James Blunt. Luna respectiva ni i-a adus si pe Vonda Shepard si Sting, which is good (chiar daca nu-i ascult).
Primavara a fost presarata cu metale si roacke grele - gen Soulfly si In Flames. Nu putem spune ca-i rau.
Cand am aflat ca vin The Killers, am fost cea mai fericita.
Acum, ma refac dupa noul atac de cord. Ladies & Gentlemen, WHITE LIES! Si culmea, in aceeasi zi cu The Killers.
Vom avea si Placebo, care se anunta sucky rau, Madonna, care e extrem de scumpa, si probabil, Nine Inch Nails si Prodigy, daca ne ajuta Dumnezeu.
Pana una-alta, WHITE LIES!

Aprilie 11th, 2009 by breathemein

Cand s-a nascut, din chimia a doi oameni, Maria n-a stiut ca va fi a tuturor. N-a stiut ca e nascuta ca sa fie a lor, sa nu fie a ei si, in final, sa nu apartina nimanui.
Maria regreta ca s-a nascut, dar ii place sa traiasca, pentru ca nu are alternativa.
A acceptat viata, pentru ca stie ca in curand va muri, si e impacata cu asta.
Stie ca nu e timp pentru regrete si tristeti, stie ca trebuie sa fie in echilibru cu ea si ca trebuie sa isi faca ei insasi pe plac.
Placul ei e foarte indepartat, si prajiturile i se par deodata amare. Nimic nu-i convine, si totusi nu-si doreste mai mult, pentru ca stie ca DOAR ATAT ii e dat.
Maria e trista, e foarte trista, de fapt, si-ar vrea sa fie si mai singura. Ca noi toti, de altfel. Maria e prototipul si stereotipul, creat de altcineva, care sa ne reprezinte cu mandrie. Si, ca orice model, isi da seama ca ea nu e ea, si stie, fara sa-i spunem, ca mai mult de-atat nici n-are voie sa fie. Nu are voie sa vrea mai mult.
Maria, Maria… Eu sunt Maria. Tu esti Maria. Asta crede Maria. Ca toti suntem ca ea.
Nu-si da seama ca doar ea e sensibila la miscarea vantului, si la cantitatea macului de pe covrigi. Nu-si da seama ca doar pe ea o intereseaza soarta firelor de praf si numarul punctelor negre de pe gargarita. Noi trebuie sa ajungem la serviciu, sa ajungem acasa, sa mancam, sa spalam, sa respiram si sa dormim. Maria le face natural, ea stie doar ca trebuie sa moara, si isi usureaza drumul, fara sa incalce regulile.
Maria nu e banala, ea doar respecta tiparul. Maria a iubit, dar chimia i-a lipsit. Cu fizica nu a facut mare lucru, iar la matematica integralele n-au ajutat-o. Poetii romantici n-au emotionat-o si nici filmele de dragoste. Maria e doar foarte trista, si nimic n-o mai ajuta azi.

Aprilie 11th, 2009 by breathemein

Aprilie 11th, 2009 by breathemein

Maria se plimba de nebuna pe strazi. Asteapta sa-i vina clipa.
Adica asta vreau sa fac eu in Capitolul II. Sa o omor pe Maria.
Ea e un personaj puternic, si uneori ma domina, asa ca nu sunt sigura ca o pot omora chiar din a doua citire.
Se plimba de nebuna, si cauta. N-a aflat nici ea ce cauta, dar spera sa gaseasca. Ca de obicei, va sti atunci cand a gasit lucrul respectiv ca l-a cautat.
Pasii ei masoara tacerea, umpland lumea nu de zgomot, ci de viata. E liniste in jur, si ea da cu piciorul in pietricele.
Uneori, si-ar dori pietricele in suflet, ca sa le loveasca cu piciorul. Sa auda ecoul imaginar, sa-si dea seama de adancimile sufletului ei.
Sufletul ei nu are fund. Nu are margini, nu are capac. Nu are limite, pentru ca nu e. Maria stie ca nu poti defini ceva ce nu e. Asa ca isi bea ceaiul linistita, si nicio cuta a obrazului ei nu reflecta genunea din ea.
Parul ei nu are culoare. Adica are, dar nu poti sa spui exact ce e. E un blond gri, fara lipsa de personalitate a cenusiului, fara banalitatea blondului pai, e ceva fara forma si culoare, pe care doar il simti, fara sa spui exact ce e. Ehh, n-o fi avand el culoare, dar are viata. Se misca, subit si rapid, catre centrii care-l atrag – de obicei, e vorba de alti oameni. Ii mangaie de la distanta, fara a se apropia nici macar cu un fir, si respira neliniste.
Nu zambeste niciodata. E un par serios, dar care ii da un aer de ireal. Pluteste o data cu fiecare suvita, si se imbraca cu ele.
Parul nu ii tine de cald. Din contra, mai mult o face sa-si doreasca sa aiba pe cineva aproape. Noaptea, cand parul o inconjoara, isi doreste sa fie langa ea cineva care s-o imbratiseze cum o face parul. In noptile singuratice, cu ploaie marunta si rea, Maria sta cu parul rasfirat pe perna si se uita la perna, imaginandu-si ca are pe cineva.
Maria se plimba pe strazi, parul ii salta, sufletul ii e gol. Piciorul se misca frenetic pe asfalt si bate ritmul in timp ce merge. Maria n-are buze. N-are buze demne de descrieri, sarim peste ele. Pentru ca gatul ei e mai interesant, asa cum buzunarele rochiei sunt mai interesante decat ciorapii ei. Ascund mainile, nu le subliniaza. Gatul freamata, buzele doar se misca si vorbesc. Sunt banale si invita – promit chiar, dar gatul sta ascuns sub parul viu, gatul poarta viata in el, daca il atingi in locuri ascunse, poate muri, si cartea s-ar termina aici. Gatul e mai interesant.
Maria e singura, si nimeni n-o saruta pe gat, nici pe par, nici pe picioare. Si ea stie ca o sa moara.

Aprilie 10th, 2009 by breathemein

O capodopera in foarte putine cuvinte, mult mai putine decat am eu nevoie de obicei…

Aprilie 9th, 2009 by breathemein

In capitolul 1 se prezinta, de obicei, personajul principal. Cel care face obiectul si subiectul cartii sau povestii respective. E o introducere fina in viata unui stereotip creat ca sa mimeze viata reala in amanunt. Evident, vorbim de amanuntul disponibil scriitorului care creeaza personajul.
Maria. Nume banal, comun, generic, de sfanta, de martira, de miracol, de femeie.
Aduna in el puritatea si necunoscutul, posibilitatea acuplarii cu mai mult de un barbat, sfintenia, moralul si eticul, pacatul si nemurirea. Merge peste ani, si transforma oameni. Simbol al suferintei si al credintei, este numele personajului principal.
Daca ar fi sa adun cuvinte, cartea asta ar fi despre acest personaj principal si despre cele adiacente lui.
Se impiedica unele de altele, asta e rolul personajelor – se intalnesc, si fac scantei, schimba replici si fluide imaginare, pentru a rascoli viata plictisitoare a unui cititor blazat, in drum spre casa.
Maria nu se impiedica.
Merge cu capul drept, se uita tinta inainte, si-si leagana soldurile, facand in ciuda barbatilor si femeilor, deopotriva. Admirata si urata de ambele parti, nu cunoste apropierea, nici atingerea (nu fizica), nu cunoaste mangaierea (din nou, nu cea fizica), nu cunoaste oamenii si nu ii lasa s-o cunoasca.
Maria e mandra, in necunostinta ei si in ignoranta ei. Ii place sa fie rece, si crede ca e mai buna ca ceilalti. Nu ca n-ar fi, te rog frumos. E extraordinara din multe puncte de vedere. Maleabila ca flacara, citeste si canta, si-ti face integrale cap-coada. Trigonometria n-a uitat-o si se amuza cautand simboluri in Biblie. Ii place istoria si arta japoneza, se da cu ruj si rimel, iar uneori citeste carti despre Zen si Buddhism si Shintoism.
Nu are dorinte. Nu are vise, si nu vrea nimic. E acolo unde vrea, si totusi simte ca mai are de mers.
De fapt, nu e unde vrea. E unde TREBUIA sa fie ACUM.
Maria se gandeste de multe ori ca viata ei e scurta, si ca momentul ei de acum e al ei si doar al ei. Aici trebuie sa se afle, si tot ce e ea a facut-o sa fie aici.
Se uita uneori in oglinda, si-si masoara din ochi genele. Cauta in adancul ochilor acea licarire, acea flama, care s-o arda si sa simta ca e in viata. Capruiul ochilor ramane la fel de metalic, ochii ei nu sunt de caprioara, ci mai degraba sunt ochii unei bufnite batrane si sfatoase, care se uita distant peste umar.
Apoi fuge cu ochii spre picioare. Par vii, mai vii decat ochii, si exprima ceva. Un nerv, un tremur continuu. Poarta tocuri elegante, care-i subliniaza linia piciorului si le face sa tremure si mai tare. Are un mers hotarat, fara sa darame tot in jur, infipt in pamant. Cred ca o parte din ea apartine pamantului, cred ca ne putem considera norocosi din acest motiv.
Maria stie ca va muri. Se apropie clipa.

Aprilie 5th, 2009 by breathemein

Pentru ca am visat ca mor. De fapt, nu de aceea, ci ca sa visez ca mor.
Scriu cuvinte, insir litere in rand, cu grija, curat, ca si cum as avea o penita aurita. Si simt nevoia sa povestesc de ce mor incet, in mine, uneori.
Caut moartea, fara s-o caut. Am stiut-o mereu, am avut-o cu mine.
S-a involburat deasupra mea, in copilaria mea fara pata. Au trecut prin mine patimi, si timpul nu m-a atins cu patina lui.
Cand mi se face dor de mine, mai mint putin, pentru ca intre doua rasuflari cu iz de cafea, ma regasesc rece si distanta.
As fugi si n-as fugi, dar din pacate nu ma tin picioarele. Vreau sa merg undeva unde nu cunosc pe nimeni, dar din pacate oamenii mi se deschid atat de repede. Si unde as putea sa ma duc, sa mor linistita, fara sa vorbesc cu oamenii?
Ma transform in poeta, si-mi arunc cuvintele la cos. Imi inghit saliva cu gust salciu-amar. Lacrimile ma spala pe fata si sarea din ele imi place.
Simt cum ard incet, o flacara porneste din mine. Ma mistuie, desi e formata din picaturi de apa. In loc sa ma ude, ard ca acidul. Ma descompun in mine, si ma simt fericita si eliberata. Cand nu mai sunt deloc, voi fi a mea. Pa-pa!

Aprilie 5th, 2009 by breathemein

People, I’ve been misled
And I’ve been afraid
I’ve been hit in the head
And left for dead
I’ve been abused
And I’ve been accused
Been refused a piece of bread

But I ain’t never
In my life before
Seen so many love affairs
Go wrong as I do today

I want you to STOP
And find out what’s wrong
Get it right
Or just leave love alone

Because the love you save today
May very well be your own

I’ve been pushed around
I’ve been lost and found
I’ve been given til sundown
To get out of town
I’ve been taken outside
And I’ve been brutalized
And I had to always be the one to smile and apologize

But I ain’t never
In my life before
Seen so many love affairs
Go wrong as I do today

I want you to STOP
And find out what’s wrong
Get it right
Or just leave love alone

Because the love you save today
May very well be your own