Povestea unei sinucideri

Stii ca atunci cand tu respiri
Si picatura de-aer umed te patrunde,
Renasti putin cate putin in tine
Si-apoi te duci spre nicaieri.
In fiecare clipa vad taisul,
Vad aerul ascuns care strapunge.
In fiecare ora, ascutisul
Sabiei ma unge.
Separ de lume, prin hartie,
Tacerea moarta, aurie.
Cu litere, in piatra eu voi scrie
Cuvinte fara sens, de apriga lesie.
Taramul de afara arde si se coace.
In mintea mea nu este pace.
Totul in mine urla si se-mbata
Cu sangele ce-mi curge de la subtioara.
Pumnul intreg azi il inghit.
Amar si dulce, colorat,
Se duce mult prea linistit
Spre micul meu stomac.
Pastile de uitare si de adormire,
Ele vor sti ca vreau sa fiu mireasa.
Chiar inainte, cu ultima sclipire,
Voi demonstra ca merit sa le fiu craiasa.
Scuipand din mine mancarea si pastila,
Pastrand in mine ce trebuie ca sa nu mai traiesc,
Curand din aer nu-mi ramane decat gazul
Care m-ar putea intoxica si-ar rupe azi zagazul.
Lumea se prabuseste, lumina mi se taie.
Furtunul de la spitalul vostru e gretos.
Spasmele s-apropie, matele mi se-ntretaie.
Din suflul meu a mai ramas praful grunjos.

6 comentarii la „Povestea unei sinucideri

  1. Ce faci, kiddo? Ai talent la scris, ți-am citit din postări. Unde ai învățat gramatica bună? În ziua de azi, mai rar.
    Poezia e un pic prea depresivă pentru cineva care tocmai a primit o declarație (It’s for real, I cross my fingers! :)). Nu mi-aș permite să mă joc cu așa ceva.
    În altă ordine de idei, am avut noroc, am prins ultima rază de soare, deși aproape că simțeam chemarea genunii, un vârtej întunecat care mă ademenea.
    E vineri, ce scria în programul tău, piticii gratis seara? 🙂
    Te pup, B.
    PS Saint-bernarzii tăi parcă au început să aibă mai mult loc, le-a revenit rînjetul pe boturi, dau bucuroși din cioturile de cozi și se îmbată cu licoarea din butelcuțele de la gât. Melancolici, se gândesc la momentul când își vor arunca puștii de la unul la altul.

  2. Buna, Andreea,
    Discutam la un moment dat de Anne Rice, cu ale ei Cronici ale Vampirilor. Bun, eu citesc din multe genuri, din genurile “serioase” îmi plac Gabriel Garcia Marquez sau Marin Preda, de exemplu.
    Eu am citit Interviu cu un vampir, de Anne Rice, după cum spuneam, acum niște ani, în engleză. Pe mine m-a fermecat atmosfera stranie, de fantastic gotic. La începutul fiecărui capitol chiar era câte un vers de poezie gotică, scris de un anume Stan Rice, probabil bărbatul cucoanei.
    O mare parte a acțiunii se petrece în New Orleans, orașul creol al Americii, cosmopolit, franțuzit și impregant de vodoo-ul de origine jamaicană. Descrierile locuințelor, conacelor și pădurilor din delta fluviului Mississipi sunt deosebite. Iubirile dintre vampirii care nu mai pot avea relații sexuale după transformare sunt stranii, dar au frumusețea lor, probabil autoarea s-a insipirat în crearea iubirii platonice dintre vampirii-bărbați din poveștile de iubire ale homosexualilor.
    Citind unul dintre romanele lui Anne Rice ai o senzație de amețeală plăcută, probabil ca acea cauzată de fumatul unui joint (nu am folosit niciodată droguri). Nu cred că se poate spune că romanele lui Anne Rice sunt numai de femei, sunt pur și simplu niște romane fantastice cu vampiri, bine scrise pentru genul lor.
    Trecând la Codul lui DaVinci , cartea lui Dan Brown, aceasta este un thriller bun, dacă vorbim de gen, dar din punct de vedere religios, acest roman este o blasfemie ordinară. Eu am un simț religios normal, ca media, aș putea spune, sunt pentru respectul nu a literei legii, asta nu este posibil, suntem oameni, mai greșim, dar sunt pentru respectul spiritului religiei și al instituțiilor ei.
    Să-l coborî pe Iisus la nivelul unui om normal este o porcărie. În cartea lui Brown Iisus s-a iubit cu Maria Magdalena și a avut un copil. După ce au citit cartea, am văzut pe cîteva dintre cunoștințele mele, intelectuali, și pe cel mai bun prieten al meu, cum au început să creadă prostiile lui Brown.
    Eu am văzut doar filmul, îmi place actrița franțuzoaică Audrey Tautou, pentru ea am închirita DVD-ul cu Codul, am văzut două filme bune cu ea , unul dintre ele fiind Amelie.
    Parafrazânu-l pe Țuțea, noi suntem nimic fără religie. Religia este singurul nostru reazem adevărat în viață. Nihil sine Deo.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.