Septembrie 7th, 2008 by breathemein

Evident, una din formaţiile mele preferate. Snow Patrol - Beginning To Get To Me…

I want something
That’s purer than the water
Like we were

It’s not there now
Ineloquence and anger
Are all we have

Like Saturn’s rings
An icy loop around me
Too hard to hold

Lash out first
At all the things we don’t like
Or understand

And it’s beginning to get to me
I know more of the stars and sea
Than I do of what’s in your head
Barely touching in our cold bed

Are you beginning to get get my point?
They’re always fighting with aching joints
It’s doing nothing but tire us out
No one knows what this fight’s about

The answer phone
The lonely sound of your voice
Frozen in time

I only need
The compass that you gave me
To guide me on

And it’s beginning to get to me
That I know more of the stars and sea
Than I do of what’s in your head
Barely touching in our cold bed

Are you beginning to get get my point?
They’re always fighting with aching joints
It’s doing nothing but tire us out
No one knows what this fight’s about

It’s so thrilling but also wrong
Don’t have to prove that you are so strong
‘Cause I can carry you on my back
After our enemies attack

I tried to tell you before I left
But I was screaming under my breath
You are the only thing that makes sense
Just ignore all this present tense

We need to feel breathless with love
And not collapsed under its weight
I’m gasping for the air to fill
My lungs with everything I’ve lost

Septembrie 7th, 2008 by breathemein

Miros a toamnă. Paşii sunt mici şi calculaţi pe lângă ai tăi, privirea ta se uneşte cu a mea şi mă face să mă gândesc la pasajul ăla deosebit de special din Shogun, când vorbeau japonezii despre Anjin-San şi Mariko-san. Făceau dragoste din ochi. Când faci dragoste cu mine, pe stradă, când îmi mănânci îngheţata, când imi iei o gură de ceai sau mâncăm aceeaşi salată, faci dragoste cu mine din ochi.

Mirosul de toamnă se adună în noi. Miroase a ceai, a cald, a iubire, chimie de îndrăgostiţi rătăciţi în aşternuturi, pierduţi în zaţuri de cafele râncede, chimie de oameni care nu au nevoie decât de ei înşişi. Egoism suprem zace în noi - zâmbetul meu e pentru tine, zâmbetul tău e pentru mine. Mă luminezi şi mă împlineşti, mă faci să tremur şi să mă bucur că vine dimineaţa. După-amiaza e un zâmbet maro de toamnă cu aromă de ceai verde, graba de a fi cu tine face ca ceasul să nu existe. Fericirea mea de toamnă e îmbrăcată în haine de vară, e caldă şi uşoară, e blândă şi e blondă şi e copil.

Iubeşte-mă cu ochi de copil. Îmbrăţişează-mă ca un bărbat. Iubeşte-mă ca tine.

Septembrie 7th, 2008 by breathemein

E dimineaţă. Azi am ultimul examen. O să continui cu aberaţii despre muzică şi ceva dragoşti pe care le simt mai profund de vreo 2 luni încoace.

Aberaţii despre muzică am scris întotdeauna, sau măcar le-am gândit. Mă gândesc mereu că o melodie sau alta mă face să simt chestii ştiinţifo-fantastice, rupte din Asimov sau Eminescu - încă nu m-am hotărât bine -  pe care să le amestec cu unt pe pâine şi ceai comunist.

Muzica e un drog, el e un drog - asta ma face narcomană?

Dacă respir ciudat şi mi se taie picioarele când îl văd, e normal? Şi e normal să-mi placă gesturile lui de geniu nebun cu zâmbet de copil şi muzica lui ciudată? Sau e normal să imi placă o melodie care mă face să mă gândesc la el sau la cum sărută sau la cum îi stă părul?

Drog pentru auz şi pentru suflet, combinat cu respiraţie si picioare grele. Rochii de stradă şi de bulevard, cămăşi şifonate şi FruFru, pantofi de damă scumpă sau scumpi, muzică pentru nebuni, sărut pentru bolnavi, şi peste toate dependenţa…

Aş pune o melodie de la The Fray - Look After You, sau Poets Of The Fall - Beautiful Ones, sau The Killers - Sweet Talk. Nu mai pun. Cine vrea, să-şi caute.