Iulie 17th, 2008 by breathemein
Autobuzul ma poarta spre ceva care se presupune ca e viata orasului, inima lui. Ma duce inainte si inapoi. Ma privesc in geam, si ma mir ca imi cade bluza de pe umar. Cineva se uita la mine, parul imi acopera jumatate de umar. Cealalta jumatate e acoperita de privirea lui.
Fusta o tin intr-o mana. Ar ajunge pe jos, calcata in picioare de oameni. O tin in mana si par o tiganca blonda, ratacita, cu ochii albastri de soare. Pielea mea e alba si pe umeri, si pe picioare…
O bratara atarna, uitat, pe mana… Strang in palma mea mica geanta. Cu furie strang geanta si-mi imaginez ca e mana ta.
Ma tin de bara. Privirea lui inca ma imbratiseaza si ma acopera. Ma invaluie ceva maro-nedefinit-de-albastru-si-de-necuprins.
E tacere. Muzica urla in casti, dar e tacere. Viata mea trece brusc prin fata ochilor. Ai mei, ai tai, ai lui…
El ma vede. EL nu ma vede. El ar vrea sa ma vada. El ar vrea sa ma tina de mana. El ar vrea sa ma tina in brate. El ar vrea sa ma aiba. El n-ar putea sa ma aiba. EL nu ma vrea si nu ma vede…
Fusta, bluza, bratara, parul… Curg de pe mine. Autobuzul curge prin oras. Viteza, si muzica, si pleata blonda. S-au adunat la un loc, si plang… Sau nu. Nu plang. Stau. Ascult. Traiesc. Inspir. Inspir si traiesc liniste. De pe mine nu mai curg de azi decat cuvintele…