Iulie 6th, 2008 by breathemein

Am dormit toata ziua.

Mi-a fost rau si scarba si greata de oameni, si azi viata chiar mi s-a parut grea.

N-am avut nimic de zis toata ziua, decat ca sunt dezamagita si daramata de oameni. S-au intamplat lucruri si nici nu ma asteptam la ele. Mi s-au zis lucruri si nu ma asteptam la ele.

Ma asteptam sa nu se intample nimic bun si totusi s-a intamplat…

Sufletul meu e oarecum pustiit de lupta dintre creierul meu – care vrea sa renunte si sa devin rea si evil, si sufletul meu – care se bucura si cand sufera, alinandu-se cu jalnica exclamatie “macar am incercat”.

Nu-mi pare rau de suferinta, sunt darnica cu atentia mea si cu afectiunea pe care o imprastii in jur. Imi face bine sa stiu ca nu-s un robot, si ca am incredere in oameni. Imi face bine sa stiu ca pot conta si altii in viata mea, nu doar eu.

Si cu toate astea, mi se reproseaza ca as fi total pe dos sau, si mai rau, chestiile astea sunt total ignorate.

E trist. Ma intristeaza. Acum sunt trista si as vrea sa plang.

Am si plans, dar n-o sa stie nimeni. Viata e prea nepasatoare ca sa-i pese de o lacrima, pentru care am stat cu fata in sus, ca s-o intorc inapoi…