Iulie 6th, 2008 by breathemein

Acum vom vorbi de ceva numit industrial. Adica de Tim Skold. Artistul care m-a facut sa vreau sa cant la bass si sa am in acelasi timp greturile de care sufera el…
Pacat ca nu are parte de prea multa mediatizare, dar trupele cu care a cantat au avut mare succes.

Ma uit la Marilyn Manson - care a inflorit sub bassul electrizant al lui Skold. Au lucrat impreuna din 2001 pana in iarna lui 2008, timp in care formatia a avut cel mai mare succes (parerea mea ). A cantat si solo - a reusit sa scoata 3 albume, el fiind un “multi-instrumentalist”, cum zice wikipedia. A cantat si cu KMFDM - dunno what that is, dar se pare ca e o formatie foarte tare prin Germania, care apartine aceluiasi gen si deci se prea poate sa caut sa ascult si asta .

Tim Skold appears to be a man of many talents: canta la chitara, la bass, la clape si e si vocal. E muzician si producator. E foarte bun live, pare ca nu depune nici cel mai mic efort ca sa cante. Muzica lui a fost incadrata in genurile: alternative metal, industrial, gothic metal. Mie doar mi se pare ca suna foooooooooooooooooooooarte bine - since I don’t give a shit on labelling.

Nu stiu ce as putea sa spun despre el, doar ca mi se pare un profesionist si un om cu foarte multa inspiratie. Pot doar sa sper ca o sa ajung sa cant si eu ca el… Sau daca nu, o sa ma multumesc sa-l ascult.
Enjoy Chaos!

Iulie 6th, 2008 by breathemein

Una dintre cele mai bune melodii de la Amy Winehouse. Stiu ca e o drogata irecuperabila, dar totusi e o drogata cu mai mult talent decat multi oameni fara vicii. Si piesa asta imi place mult de tot…

Iulie 6th, 2008 by breathemein

Am dormit toata ziua.

Mi-a fost rau si scarba si greata de oameni, si azi viata chiar mi s-a parut grea.

N-am avut nimic de zis toata ziua, decat ca sunt dezamagita si daramata de oameni. S-au intamplat lucruri si nici nu ma asteptam la ele. Mi s-au zis lucruri si nu ma asteptam la ele.

Ma asteptam sa nu se intample nimic bun si totusi s-a intamplat…

Sufletul meu e oarecum pustiit de lupta dintre creierul meu – care vrea sa renunte si sa devin rea si evil, si sufletul meu – care se bucura si cand sufera, alinandu-se cu jalnica exclamatie “macar am incercat”.

Nu-mi pare rau de suferinta, sunt darnica cu atentia mea si cu afectiunea pe care o imprastii in jur. Imi face bine sa stiu ca nu-s un robot, si ca am incredere in oameni. Imi face bine sa stiu ca pot conta si altii in viata mea, nu doar eu.

Si cu toate astea, mi se reproseaza ca as fi total pe dos sau, si mai rau, chestiile astea sunt total ignorate.

E trist. Ma intristeaza. Acum sunt trista si as vrea sa plang.

Am si plans, dar n-o sa stie nimeni. Viata e prea nepasatoare ca sa-i pese de o lacrima, pentru care am stat cu fata in sus, ca s-o intorc inapoi…