Arhive lunare: iunie 2008

Jason Mraz – A Beautiful Mess

Posted on by
Răspunde

Exista unii artisti care ma fac sa visez la cum ar fi daca ar canta cineva (cineva special, desigur, pe care sa-l cunosc si sa-l iubesc) cantecul acela si in fiecare vers s-ar simti si s-ar citi doar numele meu. Jason Mraz e unul din artistii aceia.

You’ve got the best of both worlds
You’re the kind of girl who can take down a man, (asta mi s-a reprosat, si nu o data)
And lift him back up again       (asta nu mi s-a reprosat, dar am vazut-o si observat-o eu)
You are strong but you’re needy,  (chestia asta n-a vazut-o multa lume… si e trist… unii ar fi trebuit sa vada)
Humble but you’re greedy     (da, sunt lacoma, pentru ca vreau din ce in ce mai multe de la un om (atentie, atentie, atentie))
Based on your body language,
your shouted cursive I’ve been reading (aici nu mai stiu daca e vorba de mine… :)))
You’re style is quite selective,               (pentru ca cica as fi pretentioasa…)
though your mind is rather reckless    (… dar tot mi se reproseaza ca nu sunt atenta….)

Well I guess it just suggests
that this is just what happiness is    (asta as zice si eu, draga Jason… dar cine e de acord cu noi?)

Hey, what a beautiful mess this is
It’s like picking up trash in dresses   (nu stiu daca as avea curajul sa fac asta, dar macar sa urc muntele intr-o rochie rosie… :))

Well it kind of hurts when the kind of words you write
Kind of turn themselves into knives    (multa lume (adica vreo 2-3 oameni) s-au simtit amenintati de cuvintele mele scrise…)
And don’t mind my nerve you can call it fiction  (been there, doar ca acum recunosc cand e vorba de „tine”)
‘Cause I like being submerged in your contradictions dear  (oh, please be! :D)
‘Cause here we are, here we are

Although you were biased I love your advice
Your comebacks they’re quick                              (oh… are they? :-s)
And probably have to do with your insecurities    (oh… do they? :-s)
There’s no shame in being crazy,                          (bine ca mi-ai spus :D)
Depending on how you take these
Words that paraphrasing this relationship we’re staging   (are we staging something here?)

And it’s a beautiful mess, yes it is
It’s like, we are picking up trash in dresses

Well it kind of hurts when the kind of words you say
Kind of turn themselves into blades                             (yes, it hurts… )
And the kind and courteous is a life I’ve heard
But it’s nice to say that we played in the dirt               (mai jos de dirt nu prea are cum sa fie… )
Cause here, here we are, Here we are
Here we are x7

We’re still here

And what a beautiful mess this is
It’s like taking a guess when the only answer is yes

And through timeless words in priceless pictures
We’ll fly like birds not of this earth
And tides they turn and hearts disfigure
But that’s no concern when we’re wounded together
And we tore our dresses and stained our shirts
But it’s nice today, oh the wait was so worth it   (and this is pure genius! I love this guy!)

Cine o sa scrie ceva despre mine?…

Lifehouse skit

Posted on by
Răspunde

Am downloadat recent un clip, crezand ca e varianta oficiala a melodiei „Everything” de la Lifehouse, dar era o mini-piesa de teatru. Recunosc, m-a impresionat, cu toate ca tema religioasa is really not my stuff. It kinda made me cry (though I acted though). E o punere in scena foarte actuala, iar jocul actorilor, desi n-a fost chiar the best, a reusit sa transmita mesajul.

Fluturele

Posted on by
2

Eram in scara blocului cand un fluture orb, iritat probabil de lumina chioara a unui bec murdar, se trezi captiv in mainile mele. Si, pentru prima oara, nu mi-a fost frica de zbaterea lui necunoscuta, de aripile lui prafuite cu acel nu-stiu-ce infiorator…

L-am tinut intre palme si, cu cat il tineam mai mult, cu atat imi dadeam seama ca mi-era frica de adevar…

Captiva, ca si el, intr-o pseudolibertate care mai mult ma incatusa, mi-era frica de el pentru ca era imaginea mea in oglinda… Psihicul meu e tot atat de fragil ca si aripa lui scuturata de stele, iar viata mea e tot atat de efemera ca si culorile-i triste.

Doar soarta imi e putin diferita.

Soarta lui e sa se arunce in gol si sa incerce sa zboare…

Soarta mea e sa merg si sa incerc sa raman in picioare…

Saltul lui, avantul lui catre lumina dureaza atat de putin, e ca o curba ce se frange brusc, sub coasa vietii… El nu se incapataneaza sa creada ca va supune viata, el nu incearca o data si inca o data sa se ridice…

Noua nu ne piere pofta de viata, chiar daca ea ne loveste cand e mai greu. Orbiti suntem de speranta, precum e fluturele din palma mea orbit de lumina…

Pentru ca el a inteles misterul, am zis ca e mai bine sa-l las sa se avante in orbire, iar eu sa caut cheia.

Am deschis palmele incet si l-am invitat sa zboare…

Vise cu vampiri

Posted on by
1

In fiecare seara ne intalneam.

Undeva, la geamul meu, locul lui era mereu rezervat, ca un fel de “first row” la spectacol.

Undeva, dupa geamul meu, lumea mea si lumea lui coexistau.

In fiecare seara, cand aparea prima stea, lumile noastre se sarutau.

Mereu il visam. Il chemam atat de des, incat nici nu-mi mai batea in geam ca sa intre.

Undeva, la geamul meu, o data cu intunericul, venea si el.

De cand il stiu, n-a lipsit o data. De cand il stiu, niciodata nu m-a lasat sa astept. De cand il stiu, sarutul lui a avut intotdeauna gust de sange.

In fiecare seara vine si se aseaza pe patul meu.

De fiecare data, se intampla acelasi lucru.

Eu dorm si totusi nu dorm, cu ochii tinta la geam. Din cand in cand ma uit la ceas.

In fiecare seara mi se pare ca o sa intarzie. Mereu ma sperii ca poate n-o sa vina. Mereu ma gandesc ca a gasit pe alta.

In fiecare seara vine. Aproape la aceeasi ora.

Nu chiar cand apare prima stea. Am spus asta ca sa sune bine. Are mereu treaba pana la 11:14.

La 11:14 apare mereu. Am mutat ceasul langa geam, ca sa pot vedea cum trec secundele.

In fiecare seara vine. In fiecare seara se aseaza pe patul meu. In fiecare seara ma mangaie pe mana.

Imi da putin patura la o parte, si apoi se uita sa vada ce carte mai citesc.

Soarbe putin din ceaiul meu. Musca un pic din prajitura facuta de bunica.

In fiecare seara gusta cate putin din ce e in jurul meu.

In fiecare seara ma gusta cate putin.

Sarutul lui ma ademeneste. Duhoarea de sange mi se pare dulce.

Sarutul lui e sarat si rosu, si eu as vrea sa nu se mai joace cu mine…

El doar se aseaza pe pat in fiecare seara…

In fiecare seara ne intalnim.

In fiecare seara se aseaza pe patul meu, si tot in fiecare seara ma mangaie pe mana.

In fiecare seara, sarutul lui e un pic mai sarat si mai insangerat.

Se aseaza iar pe patul meu.

Imi mangaie mana.

Imi da parul putin la o parte.

Se uita la el si-mi zice ca e dezordonat. Imi bea iar ceaiul, iar prajitura bunicii e un pic rosie de la sangele de pe buza lui.

In fiecare seara face asta.

In fiecare seara ma intreb cand o sa se termine…

Cum vine seara, vine si el.

La 11:14, e la geamul meu. Se uita lung la mine, de parca m-ar fi cautat o viata intreaga.

Se uita la mine, si fara sa-mi dau seama se aseaza pe patul meu.

Mana mea se cutremura – el e atat de rece!

Imi da putin parul din ochi. Imi zice iar ca e dezordonat.

Ma uit la el, mi se usuca gura.

Incerc sa beau putin ceai, si-mi dau seama ca mi l-a baut el pe tot. Prajitura bunicii i-a facut sete, probabil.

Nu mai e sange pe buza lui de jos.

Nici nu-mi dau seama cand a trecut timpul…

E 11:15.

E deja pe patul meu. Imi da patura la o parte. Imi saruta mana, si ma inteapa.

Nu ma musca.

Ma inteapa inima cand il vad.

O ia razna, si gandurile se aglomereaza, si nu mai au loc in capul meu…

Imi da parul din ochi.

Imi zice ca-i place parul meu dezordonat. Ca se simte ca si cum as fi facut dragoste cu el.

Azi imi da putin ceai printr-un sarut sarat. Prajitura a mancat-o iar pe toata.

S-a facut dimineata. Nu stiu cand a disparut si nu stiu cand o sa se termine toate astea…

In fiecare seara a venit la mine.

Era la 11:14 in fata geamului meu.

De fiecare data s-a uitat la mine lung, si ma cuprindea dorul numai cand imi aduceam aminte de privirea lui.

Venea pe patul meu, si se aseza atat de usor, ca nu-l simteam.

Imi dadea patura la o parte, se uita la cartea pe care o citeam, si imi mangaia mana. Nu indrazneam sa zic niciun cuvant…

Se uita la parul meu. Il ciufuleam in fiecare seara, ca sa ii placa. Sa creada ca am facut dragoste cu mine. Sa cred ca am facut dragoste cu el…

Mi-l aranja, isi plimba mana prin parul meu, si era bine. Era liniste.

Lua o picatura din ceaiul meu. Musca din prajitura facuta de bunica. In fiecare seara facea asta. Si-mi zicea ca-i plac mult de tot.

N-am inteles niciodata ce-i placea : eu, ceaiul sau prajitura?

Deodata, un sarut dulce-sarat se aseza pe buza mea. Deodata, sangele incepea sa curga mai repede si sa ma inunde. Deodata, era mai liniste ca niciodata…

Nici nu-mi dadeam seama cand pleca…

Si nu stiu daca imi doream sa se termine.

Azi n-a venit.

E 11:15.

Nu e la geam.

Ma gandesc ca i s-a intamplat ceva.

Ma gandesc ca poate a gasit alta.

Ma sperii. Ma panichez.

Nu trebuie sa ma sperii, totusi. Poate a avut treaba.

Ma invart in pat, incerc san u ma uit la ceas.

E 11:28.

Deodata, parca il simt.

E 11:29.

Il vad la geam.

E ciudat. Are o privire ciudata.

Se uita lung la mine, si simt cum i se face foame.

Alerg la geam, dar e deja langa mine. Ma intorc si ii intind prajitura.

Se uita lung la ea, si imi da peste mana. Prajitura cade, si eu nu stiu ce sa fac. Nu credeam ca e asa inalt.

E ciudat. Se uita cam ciudat la mine. Parca ar fi crud. Sau rau.

Dar eu stiu ca nu e rau. Daca era rau, nu venea in fiecare seara la mine, nu?

Se uita ciudat la mine.

Si-mi zice ca parul meu arata ca parul unei tarfe.

Cred ca n-am auzit eu bine. Sigur visez, m-a luat somnul.

Ma ia de par.

Cred ca-mi place, in timp ce ma doare. Imi zice ca fetele cuminti nu arata ca si cum abia ar fi iesit din patul unui barbat.

Totusi, cred ca ma confunda.

Mi-a strans tot parul la spate. Ma musca de gat.

Cred ca ma doare. Si sunt sigura ca nu-mi mai place.

Parca dureaza de mult…

Oare cand s-o termina?

In timp ce cad, vad prajitura bunicii pe jos…

Nici n-am apucat s-o gust…

Lolita

Posted on by
1

Era o dimineata rece si fierbinte in acelasi timp.

Soarele se strecura molcom printre masini si crengi de copaci si oameni grabiti sa mearga la lucru.

El statea intr-o masina, la stop, fumand agasat o tigara cu filtru.

Parea un domn in varsta, cu nevasta si copii acasa, destul de respectabil, de altfel.

Se holba la traficul incredibil din fata lui.

S-a scarpinat, si si-a deranjat parul putin grizonat la tample.

Din greseala, scrumul de la tigara a cazut pe camasa lui impecabila. Incercand sa se scuture, a inceput sa injure, pentru ca tocmai atunci si-a gasit semaforul sa se faca verde.

Cu ochii tinta in jurul lui, isi da seama ca era cat pe ce sa loveasca o pustoaica aiurita cu masina.

A pus o frana brusc, la limita.

Fusta fetei s-a ridicat si s-a lasat in jos la fel de repede.

Abia atunci si-a dat si ea seam ace s-a intamplat, si a deschis larg ochii ei caprui.

S-a uitat speriata in jur, si buza de jos s-a frant intr-un fel de suras invers.

Domnului din masina i s-a facut mila de ea si s-a uitat zambind catre ea. Pentru ca iar s-a facut rosu, a scos putin capul pe geam si a intrebat-o:

– Domnisoara, sunteti in regula?

Fata a molfait doua cuvinte, sau poate trei, si s-a uitat speriata la el. Cum traficul nu dadea semne ca ar putea s-o ia din loc, tipul a coborat si s-a dus la ea. A intrebat-o daca e lovita, si s-a oferit s-o duca totusi la spital.

– Nu se poate, ma scuzati. Intarzii la ore si apoi ma cearta mama… si n-as vrea sa se supere iar pe mine… Fata avea o privire foarte speriata.

Domnul din masina s-a gandit ca e totusi mai bine s-o duca la spital, asa ca a luat-o usor de dupa umeri, si a urcat-o in masina.

In timp ce ii inchidea portiera, se gandea “Sacalii astia deja se uita cu ochi ciudati la mine. E drept ca e cam ciudat sa iei asa pe cineva in masina, dar saraca e cam speriata. Cine stie ce scorpie o fi maica-sa…”

Domnul a inchis portiera si s-a reasezat la volan. Traficul nu inaintase deloc. Cu coada ochiului, se uita la pustoaica de o varsta cu fiica-sa. Statea cu capul intr-o parte si parea ca doarme. Semana cu ceva sau cineva foarte ciudat, cu toate ca buza ei mica si parul carliontat o puteau incadra in categoria de ingerasi.

Avea un ten foarte curat, “Nu ca fii-mea, care foloseste toate prostiile ca sa se unga pe fata…” si, uimitor pentru o fata de varsta ei, purta o rochie. Adica ce mai… Toate fetele poarta blugi, chiar si femeile in varsta. Fata avea un aer ciudat de Alice in Tara Minunilor, dar cu toate astea era ceva in ea care o facea sa nu mai semene deloc cu Alice…

Domnul se uita la funda ei, era mare si alba, putin intr-o parte, si se asorta perfect cu dantela fina care se zarea pe sub rochie. Cu ocazia asta, observa ca avea niste ciorapei albi si niste pantofiori atat de draguti, incat ai fi zis ca are pe locul din dreapta o papusa foarte mare.

Masinile au inceput sa se miste, cam greu, dar claxoanele isi faceau treaba, iar unii recurgeau si la injurii, pentru ca niciodata nu e de ajuns doar un claxon.

Pustoaica a tresarit, si s-a uitat speriata la el. Si-a pipait rochia, si apoi parul, si s-a uitat din nou la el. Ochii ei pareau un pic umezi, “probabil din cauza fricii” isi spuse domnul, si erau atat de mari si de o culoare atat de calda, ca el n-a putut decat sa-i zambeasca.

– Intinde-te, te rog. O sa te duc la spital. Cred ca ai un fel de soc, sunt sigur ca nu te-am lovit, dar vreau sa ma asigur ca esti bine.

Pustoaica s-a uitat la el, si cred ca i-a zambit.

Domnul i-a zambit la randul lui, si s-a uitat la ea in timp ce frana.

Privirea i-a ajuns din nou la picioarele ei. Pareau atat de mici si fragile, ca ale unui copil un pic mai mare, si parea atat de draguta. I-a zambit din nou.

Se tot uita la picioare, si fugea inapoi la ochi, apoi la par, iar rochia ei cu tenta de Alice il fascina de-a dreptul.

In mintea lui era un fel de haos, pentru ca fata era atat de ciudata si totusi atat de placuta, si se gandea cum s-o duca mai repede la spital. In tot acest timp, se ruga ca semaforul sa mearga si mai greu, ca s-o mai pastreze langa el.

A intrebat-o daca vrea sa asculte muzica, si ea a dat putin din cap, fapt care n-a facut decat sa-i dezordoneze putin carliontii, intr-atat cat sa-i stea si mai adorabil.

Domnul s-a aplecat putin, ca sa umble la radio, si a observat ca si picioarele fetei miroseau intr-un fel ciudat, a vanilie si a capsune, si ca de fapt fata mirosea atat de dulce, incat a uitat ce post de radio cauta…

O frunza , adusa de nu stiu unde, i-a cazut fetei pe picior.

Ea a luat-o cu doua degete, intr-un mod atat de sublime, ca domnul a ramas interzis. A suflat-o pe geam, si s-a intors zambind catre el. Domnul a simtit ca i se taie picioarele…

Brusc, nu mai avea aer.

Masina i s-a parut, pentru un moment, extreme de stramta.

Domnisoara a intins o mana spre radio, cred ca voia sa dea un pic mai tare.

In acelasi timp, domnul isi cauta bricheta.

Din greseala, mainilor lor s-au atins.

Din greseala, domnul a inceput sa tremure.

Brusc, si-a odihnit mana pe genunchiul fetei…

Brusc, ziua nu s-a mai terminat si, la fel de brusc, fata i-a zambit pervers.

Semana din nou cu fiica-sa.

The day we all died…

Posted on by
1

M-am trezit azi, ca de obicei, plictisita si adormita dinainte sa ma dezmeticesc prea bine din somn. M-am trezit la fel de obosita ca atunci cand m-am culcat, si totusi am ramas treaza. Am baut o gura de apa, m-am dus la baie, m-am spalat pe dinti, pe ochi, si am revenit in pat. Am aprins monitorul si am avut o tentativa de a vedea un film de groaza – Craddle Of Filth (cel mai prost slasher movie ever), dar am renuntat la el, sperand totusi la filmele cu zombie care sunt pending la downloaduri. Apoi m-am gandit ca pana termin de luat eu filmele alea cu zombie, ajung batrana… Asa ca m-am intors pe partea cealalta, si am incercat sa adorm la loc.

M-a trezit bunica-mea, sa-mi zica ca mi-a pus bani pe card, sa ma duc la dentist. I-am zis si eu “saru-mana” si m-am trezit definitiv.

Dupa o oarecare chatuiala pe mess, m-am gandit ca e totusi cazul sa ma duc la doctor, asa ca m-am imbracat cat mai comod si am incercat sa-mi fac curaj (urma sa las niste bani acolo, totusi… and I love money). Am ajuns la cabinet, am asteptat vreo 5 minute, si apoi am intrat la taiere. M-a frezat si m-a plombat, si mi-a luat si banii pe asta… trista, dar cu toate astea, nu mai putin superba, asa cum sunt eu de obicei, m-am indreptat pe jos spre casa, meditand la filmele mele de groaza, in speranta ca poate, totusi, s-a intamplat vreo minune si o sa pot sa ma uit macar la unul.

Cum ma plimbam asa, melancolica, si meditand la filmele mele de groaza, am observat cu stupoare (ha ha!) ca cerul senin s-a transformat subit intr-un mesager al furtunii (v-am dat gata aici, nu? ). Eee… cum si in mintea mea ma exprim foarte poetic, n-am putut sa nu remarc culorile deosebite ale cerului, chiar imi placea amenintarea ce plana atat de linistita asupra noastra… Si m-am gandit (ca deh, sunt fire practica) sa o tai prin Carrefour, pentru ca, in cazul in care ma prinde ploaia, sa fiu cat de cat acoperita. Numai ca eu, cand dau de magazine, acolo raman blocata. Asa ca am inceput sa ma plimb pe la diverse magazine de pantofi , haine, lumanarele parfumate (imi place atmosfera, ce sa zic?), si am constat cu stupoare si regret (ha ha!) ca ploua de rupea!!! Zgomotul ploii pe acoperis nu era prea linistitor, noroc ca hypermarketul ala e destul de mare ca sa pot face cate ceva prin el… Asa ca am ales sa ma mai plimb o tzara.

Intr-un final, inevitabil de altfel, am ajuns in celalalt capat al magazinului. Nu m-am putut abtine sa nu remarc in sinea mea dispozitia ciudata a oamenilor, oarecum similara a celor din Dawn Of The Dead (varianta 2004), si sa nu profit de asta ca sa ma amuz. Ca deh, eu gasesc motive de amuzament si in cele mai grotesti situatii (nu ca ar fi vreo calitate sau ceva, aceasta remarca e doar cu scop informativ).

Era o femeie mai mult decat grasa, imbracata in rosu (desi dumnezeu stie de ce ar alege o asemenea fiinta sa iroseasca o culoare asa superba pe un corp mai mult decat hidos de mare), care se sprijinea pe un carucior plin varf si isi facea vant cu niste servetele de unica folosinta, atat de transpirate si imbibate cu grasimea ei incat nu-mi venea sa cred ca a mai ramas ceva grasime pe biata femeie.

Era un nene in varsta, care m-a urmarit in magazinele de bijuterii (o manie de-a mea, ce pot sa fac?), si se tot uita la exponatele pe care le-am atins, si le lua, le pipaia, isi monta ochelarii oribili pe nas ca sa le vada mai bine… Brrr! Abia m-am abtinut sa nu-i zic “nu cumva vrei sa mi le cumperi?”. Ce sa zic? Multi oameni in pauza de masa, multi oameni cu treaba, copii zvapaiati, fete care in lipsa de umbrele isi cumparau cercei si-si vopseau parul, lume ciudata, amalgam de fete si de suflete.

Prin geamurile de sticla nu se vedea absolut nimic, dar era atat de liniste, o tacere pe care doar ploaia o spargea monoton si surd. Linistea aia se auzea ca si cum ceva din “negura” avea sa vina sa ne ia pe toti, ca si cum avertiza intr-un fel de pericolul ce pandea dincolo de geamurile alea fragile. Evident, mi-am tras o palma (evident, in minte, nu pe bune – ar fi zis lumea ca-s nebuna), si mi-am zis ca ma uit la prea multe filme de groaza. M-a bufnit rasul, pentru ca tocmai ma imaginam “doamne, cum ar fi sa ma uit la poze si sa vad fantome? (ha ha!) si cum ar fi sa existe vampiri? sau sa o ia unul din oameni razna si sa inceapa sa scoata ochii astora din jur, ca sa nu mai vada “raul”! asta ar fi si mai amuzant”. Apoi am ajuns la concluzia ca sunt un pic sarita de pe fix pentru ca ma amuza tot felul de lucruri macabre si am incercat sa ma inchei la sireturi.

Cineva a tipat.

O mana s-a lipit de geam.

Si sangele care o imbraca neuniform era si el pe geam.

Un om si-a lipit fata de partea celalalta a magazinului si cei dinauntru s-au tras inapoi toti o data, ca si cum ar fi fost o singura fiinta.

Un copil a inceput sa planga, iar eu nu ma gandeam decat ca ma enerveaza.

Si copilul, si glumele proaste.

Doar daca le fac eu. Atunci sunt bune. Logic!

Sunt ale mele!

Langa mana, a mai aparut o femeie. Zgarie geamul si ma sperie.

Ne-a speriat pe toti…

Din jurul ei, din ceata aia stupida a ploii, au inceput sa apara tot felul de trupuri.

Care de care mai moarte, care de care mai viciate, care de care mai pline de sange.

Ploaia nu mai zicea nimic de secunde bune, si as fi avut nevoie de sunetul ei strident sa ma aduca la realitate.

In jurul trupurilor s-au adunat tot mai multe trupuri…

La geam nu mai era aproape nimeni…

Viu.

De ce barbatii sunt mai buni decat revistele

Posted on by
Răspunde

barbatii te vor moale, revistele te vor ferma.
unii te vor feminina si ciufulita, iar celelalte te vor aranjata si machiata la 3 dimineata.
unii te tin in brate si te incalzesc, macar din cand in cand, si doar daca le permiti, celelalte stau pe raft si astepta ca praful binevoitor sa se aseze si pe ele…
cu unii poti sa-ti bei cafeaua de dimineata si chiar sa mananci pranzul, dar celelalte iti dau sfaturi cum sa te infometezi mai bine, in speranta ca vei gasi pe cineva care sa faca lucrurile alea cu tine…
unii te strang in brate, asteapta sa le spui cate o prostie si chiar sa le mai arunci o farfurie in cap, dar celelalte stau cuminti, si nu reactioneaza nici la cel mai mare necaz al tau si n-o sa stie niciodata ce sa-ti spuna cand iti moare pisica…
unii te iau peste picior, si te calca in timp ce danseaza cu tine, si poate chiar mai vin beti acasa, dar e important ca ajung inapoi, fie si cu taxiul, caci celelalte n-o sa stie niciodata sa iti spuna o gluma ca el, sau sa rada de nasul tau rosu cand esti racita…
si in mod sigur n-o sa invete sa te iubeasca sau sa iti faca micul dejun dimineata.