Mai 26th, 2008 by breathemein

Cateodata ma gandesc ca mintea si fiinta mea n-au fost concepute pentru a fi femeie. Sau pentru a fi, daca asta conteaza in vreun fel.

Sunt un mic robot-extraterestru care nu simte altceva decat vina de a nu simti nimic. O chestie care bantuie prin lume si nu traieste decat pentru a-i goli pe altii de energia lor.

Ma sperii cand ma gandesc ca sunt o chestie. Un robot. Un extraterestru.

Si ma simt vinovata ca nu pot da lumii ce-mi ofera, ca nu le pot da altora inapoi putin din atentia pe care mi-o impartasesc.

As vrea sa simt si altceva decat vina asta care ma macina… altceva decat tristetea de a nu fi om pe deplin. As vrea sa te iubesc si sa te ating cu placere, dar mie nu-mi face placere sa stau cu oamenii, sa vorbesc cu ei, sa impartim acelasi spatiu. As vrea sa pot sa fiu a cuiva, si n-am a cui sa fiu… as da orice sa ma pot rupe din lume, dar intr-un mod ciudat, imi place in lume. Nu-mi plac oamenii, dar imi place lumea. Nu-mi place sa fiu cu tine, dar vreau sa fiu cu tine. Mintea mea e in ceata cand te vad, dar nu te pot strange in brate, nu pot sa te iubesc si ma doare.

Ma comport ca o femeie indragostita, cand de tine, cand de viata, dar daca ai sti ce vid adanc e in mine…

Daca ai putea sa-l umpli… daca as vrea sa-ti dau voie… ar fi totul atat de usor!

Din pacate, nu e. din pacate, sunt doar o alta nebuna care crede ca problema ei e cea mai importanta.