Mai 26th, 2008 by breathemein

Cum ar fi sa te cunosc pana la ultima picatura de sange?…

Sa iti stiu ritmul suflarii

Si sa vorbesc in acelasi timp cu el,

De frica sa nu te deranjeze?
cum ar fi sa stiu ce minciuna o sa spui peste 7 ani,

Ca si aceea pe care ai spus-o cand ai spart primul geam…?
cum ar fi sa stiu cand te alinta ploaia

Si sa vorbesc cu soarele sa te usuce?
cum ar fi sa stiu in ce balti ai sa calci

Si cand ai sa taci,

Pierdut in ochii mei

Pana-ntr-atat incat n-o sa mai stii de ei…?
sa-ti stiu fiecare linie,

Sa stiu cu ce e umpluta ea

Si cum se unduieste dupa vantul ce te bate

Si dupa ceasul de departe…

Cum ar fi sa te cunosc

Si sa nu te mai pot uita,

Sa nu pot sa recunosc

Decat privirea ta….

Mai 26th, 2008 by breathemein

Sunt un copil trist.

Mi-am pierdut lacrima. Am vazut-o fugind la vale, rostogolindu-se pe sine catre negrul abis. Mi-am vazut sufletul incins de patima si dorul de a iubi, de-a simti pacea divina ce se naste dimineata.

Am simtit picul de liniste ce se naste cand moare ultima stea. Am iubit picul de ceata de dimineata.

Sunt un copil singur.

Atat de singur, ca nu stiu ce numar sa-i dau lui infinit, atat de singur ca orice cuvant mi se pare nespus si doar nebunie din mine.

Atat e de liniste si de tacere! Ma simt frate cu mortii din morminte, care nici macar nu stiu de mine si de tacerea din mine…

Ma simt atat de greu si totusi atat de mic!

Sunt un copil pustiu.

Care plange.

Si care nu stie sa zica ce-l doare.

Si caruia i-e frica sa zica: “nu da, ca ma doare…”…

Sunt doar un copil pustiu…

Mai 26th, 2008 by breathemein

nu stiu daca mai esti tot ce am iubit, dar ma gandesc mereu ca te iubesc si ca te vreau inapoi, si ma gandesc ca mi-e dor de tine si de felul in care ma tii in brate, de felul in care te uiti la mine, de felul in care imi faci cafea si oua dimineata, si cum ma alinti cand mi-e rau, si te vreau inapoi.
nu stiu daca tu vreodata o sa intelegi ce ai insemnat, ce esti si ce ai fost, si cred ca acum nici eu nu-mi dau bine seama ce o sa fii… doar ca ma gandesc ca te-as vrea inapoi macar o secunda, sa-mi aduc aminte de ce eram cand eram cu tine, si apoi sa te uit, pe raft, cum scriam in poeziile alea dramatice de atunci.
nu stiu ce sa fac, cum sa te opresc sa bati in pieptul meu, cum sa fac sa uit c-ai fost, cum sa incetez ganditul la tine, respiratul in ritm cu tine, adormitul cu tine in gand… mi-e dor de zilele in care ma credeam independenta si rece, si in care erai tu singur adoratorul meu.
mi-e dor rau de tine.

Mai 26th, 2008 by breathemein

Sunt indragostita de picioarele mele, le consider perfecte, as vrea sa fiu un model celebru, dar nu pentru fata mea, ci pentru picioarele mele.

Sunt de-a dreptul superbe si as vrea sa am talentul necesar sa le pictez si sa le desenez asa cum vreau eu.

Ocazional, ma gandesc cum ar fi daca le-as spanzura de gatul tau, sau daca te-as cuprinde cu ele…

Cum ti-ar sta cu mine imprejurul tau si cum ar fi sa te tin legat cu picioarele mele ca niste serpi in timp ce ma tii in brate, in timp ce ma saruti, in timp ce faci dragoste cu mine.

Cum ar fi daca intre noi ar fi doar piele si putine picaturi de sudoare, iar langa gatul tau ar fi picioarele mele?

Mai 26th, 2008 by breathemein

Cateodata ma gandesc ca mintea si fiinta mea n-au fost concepute pentru a fi femeie. Sau pentru a fi, daca asta conteaza in vreun fel.

Sunt un mic robot-extraterestru care nu simte altceva decat vina de a nu simti nimic. O chestie care bantuie prin lume si nu traieste decat pentru a-i goli pe altii de energia lor.

Ma sperii cand ma gandesc ca sunt o chestie. Un robot. Un extraterestru.

Si ma simt vinovata ca nu pot da lumii ce-mi ofera, ca nu le pot da altora inapoi putin din atentia pe care mi-o impartasesc.

As vrea sa simt si altceva decat vina asta care ma macina… altceva decat tristetea de a nu fi om pe deplin. As vrea sa te iubesc si sa te ating cu placere, dar mie nu-mi face placere sa stau cu oamenii, sa vorbesc cu ei, sa impartim acelasi spatiu. As vrea sa pot sa fiu a cuiva, si n-am a cui sa fiu… as da orice sa ma pot rupe din lume, dar intr-un mod ciudat, imi place in lume. Nu-mi plac oamenii, dar imi place lumea. Nu-mi place sa fiu cu tine, dar vreau sa fiu cu tine. Mintea mea e in ceata cand te vad, dar nu te pot strange in brate, nu pot sa te iubesc si ma doare.

Ma comport ca o femeie indragostita, cand de tine, cand de viata, dar daca ai sti ce vid adanc e in mine…

Daca ai putea sa-l umpli… daca as vrea sa-ti dau voie… ar fi totul atat de usor!

Din pacate, nu e. din pacate, sunt doar o alta nebuna care crede ca problema ei e cea mai importanta.

Mai 26th, 2008 by breathemein

Azi am vorbit cu un prieten de-al meu despre un mass stupid si idiot, primit, ca de obicei, pe Yahoo! Messenger, in care concluzia finala a fost DESTROY EMO!

Am vorbit este doar un fel de a spune acelei discutii in contradictoriu. Pentru ca parerea lui generala (despre emo, gay, tigani si unguri) e ca ar cam trebui sa moara, sa nu existe, ca sunt de c***t, ca etc. Motive destul de puerile, neintelegere in stil mare, intoleranta la maximum.

Parerea mea a fost ca “prietenul” meu nu stie sentimentul de a apartine sau a vrea sa apartii unui grup/cerc de prieteni/colegi, prin urmare, e cam singur si nu stie ce inseamna sa fii acolo pentru cineva sau sa ai pe cine sa chemi in caz de forta majora.

Imi pare sincer rau, credeam ca e mai deschis la minte, din varii motive care tin de aspect fizic si fear of rejection. Imi pare sincer rau pentru ca imi inchipui ca si el, ca si bietii copii emo, ca si bietii manelisti de acum cativa ani, simte nevoia sa fie acceptat in societate de anumiti oameni. Iar el imi vine cu bull shitu’ ca n-are nevoie, ca e sociabil, bla bla bla… Desi nu asta era impresia pe care mi-a lasat-o.

In fine, concluzionand o cearta de rahat, fara sens si care nu a dus nicaieri, dupa 2 zile m-a invitat la o cafea, pentru ca ii pare rau ca s-a comportat asa de stupid si pentru ca si-a dat seama cat de inteligenta sunt.

Evident, am refuzat.

Mai 26th, 2008 by breathemein

Se zice ca barbatii plang dupa femeile pe care nu le-au avut, iar femeile dupa barbatii pe care i-au avut.

Ce inseamna pentru ei aceasta posedare?

E doar posedarea carnii sau plang dupa acel colt de suflet pe care nu-l pot adjudeca si fixa de fiinta lor? E doar simplul gest de a putea spune “a fost a mea” sau se refera la tot ceea ce inseamna comunicarea cu alt om, invatarea tabieturilor si acceptarea lor?

Poate ca la ei se rezuma totul la acceptare, pentru ca o femeie intoarce spatele cand nut e mai accepta cu totul, in deplinatatea ta. Poate ca de fapt ei striga doar “accepta-ma! ia-ma! iarta-ma!”. Poate ca se sperie de acest refuz vehement, de negarea cuplului, de refuzul fericirii in doi, asa cum o percep ei. Ar trebui instiintati ca toti ne dorim sa fim acceptati de ceilalti, ca toti vrem sa-i avem si sa-i subjugam pe ceilalti, ca toti vrem sa fim niste mici zei cu chip de piatra si suflet bun si milos – toti vrem sa-i detinem pe ceilalti.

Ideea principala e ca femeile au barbati.

Ii au asa cum si-i cresc: puternici, masculini, copii, adolescenti, nepuntinciosi…

Iar ele o sa planga nu dupa cei pe care i-au avut mai mult ca perioada de timp, ci ca elevi. Cei care s-au lasat modelati mai putin. Cei care s-au razvratit. Cei care s-au dus la bere cu baietii, ca sa-i vina a doua zi cu flori.

Rebelul e al ei. Pe el nu-l poate conduce, nici nu poate sa-l instruiasca, sa-l induplece, sa-i arate vreo cale. Trebuie doar sa-si calce pe mandrie sis a planga, sa-l irite, sa-l sacaie, pana la actul final al piesei, cand i zice definitiv “pa”.

Femeia, ca si barbatul, e un animal egoist si orb. Alearga dupa himere si sufera dupa o iubiri de mult apuse.

Refuza sa mearga inainte, refuza sa subjuge alta persoana, doar pentru ca le place latrina amintirii.

Blocati in trecut, sufera de aceeasi psihoza absurda ce le permite sa para tristi si suferinzi, incalciti in incarcatura sentimentala pe care un laic ca mine si ca tine n-o intelege.

Ce pacat si ce trist e ca viata e facuta in asa fel incat sa joci 2 roluri: al celui care se invarte in jurul cozii, sau al celui care ii priveste pe ceilalti cum se invart in jurul cozii.

Ce pacat e ca in loc sa se vada si sa-si inteleaga nevoile, fiecare alearga dupa amintiri care-i scutesc de suferinte prezente.

Mai 26th, 2008 by breathemein

Habar n-ai cat ma indispune seara fara tine. Nu stii cum e sa n-ai cu cine sa schimbi o vorba si cu cine sa bei o cafea amara. Nu stii cum e sa fii singur, sau sa fii singur langa cineva.

Chiar si cand esti langa mine, sunt atat de trista si de singura, toate cuvintele tale suna a bataie de joc si nu stiu cum sa inteleg toate sunetele care-ti parasesc gura.

Pari un pacatos si un mincinos, dar cu toate astea, nu ma pot abtine sa nu ma gandesc cat de mult imi place sa te aud vorbind, sau cat de mult imi place sa ma tii in brate si sa ma saruti, ocazional, pe gat…

Vreau sa ma alinti si sa-mi spui ca-ti place sa stai cu mine, desi stiu ca nu-ti place sa faci niciunul din lucrurile astea.

Imi pare rau, simt ca devin o povara, sunt un pic in plus in viata ta agitata, mult mai bogata decat existenta mea monotona.

Vreau sa-ti apartin, si tu nu ma vrei. Vreau sa te tin in brate, si sa ai grija de mine, macar o data. Vreau sa fiu a ta, dar tu nu ai ochi pentru mine. De ce?

Fiecare por si atom si molecula din mine tipa “vreau sa fiu a ta, vreau sa iti apartin, sa simt cum mana ta trece peste spatele meu, sa simt cum viata ta se leaga de a mea printr-o simpla atingere, cum fiecare gand al nostru e unit de aceasta acceptare tacita a faptului ca suntem doi”.

Vreau sa nu te vad cum fiinta ta se disipa in jurul meu, ma invaluie in timp ce ma ignora, ma respinge in timp ce ma atrage, nu ma vrea, pe cand eu o vreau intreaga…

Vreau sa nu ma mai faci sa ma simt ca o adolescenta idioata, sa nu ma mai simt ca un copil mic si prost in viata ta.

Un copil care face stricaciuni, care ti se pare foarte dragut, dar pe care nu-l poti iubi si nu-l vrei alaturi.